STUDENTUL DIN ROMÂNIA- ÎNCOTRO?

                                                STUDENTUL  DIN ROMÂNIA- ÎNCOTRO?

De Ramona Grigoras - membru TEACH-ING

                De mult se zice că  studenţia este una din cele mai frumoase perioade din viaţa unui om, este momentul în care petrecerile din cămine, cuprinse de savoarea tinereţii si a bunei dispoziţii, durează până dimineaţa, şi poate chiar mai mult. Studenţia este pentru multţi o perioadă a nopţilor albe, în care unii dintre noi suntem cuprinşi de febra învăţatului, alţii de febra party-urilor, alţii de sesiunile de bârfă din cămine.

            Dincolo de toate acestea însă, se ascunde un adevăr care mai devreme sau mai târziu ne loveşte din plin pe cei care nu suntem pregătiţi să-l auzim sau ne confirmă ceea ce ştiam deja, dar poate nu doream să acceptăm: şi anume că studenţia ne pregăteşte pentru viaţă, pentru a fi nişte oameni capabili şi mai ales care trebuie să-şi aleagă o direcţie pe drumul vieţii: şi anume cariera.

            Problema trebuie pusă în felul următor: ce facem atunci când nu suntem siguri de direcţia pe care vrem să o alegem? Ce facem atunci când terminăm o facultate, în care fiecare şi-a pus speranţe mai mari sau mici, iar acestea sunt spulberate de societatea în care trăim, de mediul muncii în care experienţa este lait-motivul tuturor angajatorilor, iar  majoritatea dinre noi, ca tineri abia ieşiţi de pe băncile facultăţii avem ca experienţă  toată teoria cumulată în facultate şi...cam atât.

            O parte dintre noi începem să ne lamentăm şi să dăm vina, pe bună dreptate, pe un sistem infect, căzut de mult în derizoriu în România. Alţii preferăm să plecăm şi să ne încercăm norocul în străinătate, îmbătaţi fiind de speranţe la un trai mai bun şi la un mediu de dezvoltare aflat într-un stadiu superior. O altă parte ne mulţumim cu orice găsim pe piaţa muncii şi ajugem să lucrăm în supermarket, iar diploma de absolvent al unei facultăţi ramâne aruncată într-un sertar, acoperită  fiind de praful resemnării. Şi ca să nu fim cu totul pesimişti, unii reuşesc să-şi înceapă o carieră, fundamentată pe compenteţă şi perormanţă sau pe „vorba bună” pusă de mama şi de tata.

            Şi uite aşa ajungem la concluzia că în ţara noastră dragă nimic nu merge, că sistemul în care trăim se afundă în negura sărăciei sau a unei societăţi în care performanţa nu reprezintă o trambulină către un mediu al muncii corelat cu ceea ce ştim să facem sau cu nivelul adevărat de studii pe care le-am dobândit, ci cu ceea ce ştim a reproduce şi cu relaţiile pe care le avem. Stau şi mă întreb însă, oare parte a acestui sistem nu suntem chiar noi? Nu stă în puterea noastră de a schimba ceva înspre bine în propria ogradă prin atitudinea pe care o avem? Sau prin tot ceea ce facem ca tineri carora ne place sau nu să purtăm povara resposabilităţii,   suntem viitorul acestei ţări, al copiilor pe care poate îi vom avea?

            Sunt întrebări la care nu ştiu dacă există răspuns concret sau general valabil, cât mai degrabă există soluţii. Personal, ca student ce va termina în curând studiile de licenţă, chiar cred că soluţia este în mâinile fiecăruia dintre noi, însă trebuie doar să vrem....să vrem să ne debarasăm de „clubul plângăcioşilor” care se lamentează de condiţia lor, sa vrem să invăţăm cu adevărat (şi nu mă refer neapărat la materiile din facultate), să vrem să fim cât mai buni.

            Într-o societate la nivel european şi chiar global, în care slujba se obţine şi mai ales se păstrează prin performanţă şi prin abilitatea de a fi mereu cu un pas înaintea tuturor, este vital să avem o atitudine corespunzătoare, chiar dacă ţara în care trăim poate nu ne oferă sufieciente resurse. Este vital să ni le căutam şi să le exploatăm la maximum pe cele pe care le avem. Sunt multe lucruri pe care le putem face ca tineri în primul rând şi apoi ca studenţi, unele mărunte, altele nu, dar care ne ajută să ne formăm ca viitori oameni de carieră. Un exemplu în acest sens este implicarea în cât mai multe proiecte, traininguri, seminarii, care pe lângă diploma pe care o oferă şi care e o mărturie clară că ne-am implicat, ne ajută să învăţăm să ne adaptăm sistemului şi realităţii cotidiene, în care teoria din facultate şi practica din societate sunt surori vitrege.

            Un alt început bun şi totodată un bilet sigur spre drumul performanţei sunt ong-urile pentru studenţi în care avem ocazia să ne implicăm, să venim cu propriile idei, proaspete, unele naive poate, altele puerile şi prea greu de pus în practică, dar care în timp vor fi şlefuite de experienţa pe care o vom dobândi. Nu zice nimeni că implicarea, atitudinea pozitivă, acţiunile extracurriculare sunt cheia spre rezolvarea tuturor problemelor, însă sunt un punct de început spre o societate mai bună. Vom fi uimiţi de câte oportunităţi avem, dar pe care nu le conştientizăm.

            Apoi, nu este suficient să vrem sau să pretindem doar, dar în acelaşi timp să trecem prin facultate la fel cum am venit. Şi nu e vorba de a fi toţi nişte studenţi eminenţi, cu 10 pe linie, ci de a şti măcar ceea ce studiem şi ceea ce am putea face după, de a  înţelege efectiv măcar 10% din toată teoria pe care de cele mai multe ori suntem obligaţi să o reproducem de acelaşi sistem infect.

            Concluzia mea e că răspunsul la întrebarea pusă în titlu este în mâna fiecăruia dintre noi şi deşi sună măreţ, fiecare dintre noi, ca tineri, ca studenţi, ca oameni ce trăiesc în aceeasi societate avem şansa de a schimba ceva. Voi încheia printr-un slogan pe care l-am auzit la o tânără studentă ce vorbea despre o Europă a atitudinii în cadrul unei conferinţe: „EU POT! EU VREAU! EU FAC!. Şi noi ca români, facem parte din Europa, şi noi ca români putem! Trebuie doar SĂ VREM....şi vom reuşi SĂ FACEM!