Ce este normalul?

Am să încep cu o astfel de întrebare pentru că „normalul” în sine este un termen destul de dificil de definit. În DEX normalul este explicat ca fiind: un lucru asa cum trebuie, obisnuit, firesc, natural. Alte teorii, de data aceasta de natură filosofică, aparţin lui Freud: „normalitatea şi anormalitatea diferă numai din punct de vedere cantitativ! În realitate par identice.” şi lui  K. EISLER : „normalitatea absoluta nu poate fi obtinută, deoarece persoana normală trebuie sa fie pe deplin constientă de gandurile şi sentimentele sale... Pe de alta parte  M. KLEIN susţine că normalitatea este caracterizată prin tărie de caracter, capacitatea de a face faţă emoţiilor conflictuale, capacitatea de a trăi placerea fără a provoca conflicte şi capacitatea de a iubi... Vestile bune parvin acelora care traiesc un permanent disconfort.”

Atunci dacă normalul, conform lui Freud nu este în totalitate diferit de anormal, care este, până la urmă, definiţiile acestuia?

Ele vor fi mereu subiective, datorita mulţimii de factori sociali de care depind. În primul rând prima definiţie, o primim din contextul educaţie oferite de părinţi, prin, mentalitaţi, tradiţii, obiceiuri, comportament, etc. Restul le putem primi în cadrul societătii în care trăim şi tot aici vom observa o contradicţie între multitudinea de definiţii. Lucru care face enunţarea termenului cu mult mai complicată. 

Cum fiecare om este diferit si unic în felul sau si, pentru ficare om în parte, diferă de a celorlaţi, depinzând de vârsta acestuia, educaţia şi societatea în care trăieşte. 

Deci „normalul” este CE anume? Şi cu ajutorul CUI putem stabili o definiţie?

Poate fi atunci când un om munceste de dimineaţa până seara pentru un salariu mizer numai pentru a supravieţui de pe o zi pe alta?

Să ne mirăm când cuntem serviţi politicos de vanzatoarea de la magazin?

Să terminăm o facultate fără a avea garanţia că studiile superioare ne vor ajuta să obţinem un loc de muncă pe placul nostru şi un venit lunar de bun simţ?

Să ne mirăm daca organele forţelor de ordine, funcţionarii publici sau doctorii nu vor mită?

Exemplele sunt multe, dar aceasta este o descriere infima a societaţii in care trăim, asa ca „normalul” până la urmă este ceea ce consideram fiecare în parte de cuviinţă fara să ne temem de repulsul celor din jurul nostru, atât timp cât respectăm legile impuse de societate şi nu îngrădim libertatea celor din jurul nostru. Normal este sa faci cea ce-ţi place într-un mod responsabil si conştient, tratând persoanele din jurul tau aşa cum ai vrea să fi şi tu tratat la rândul tău.

Crina Șerban