miercuri, 19 septembrie 2012

Studenţi, vă aşteptăm cu drag!


Tocmai ce a trecut o vară în care nu a dormit nimeni. Prin urmare, vine sezonul pentru somn! Şi unde se putea mai bine decât odată cu deschiderea campusurilor universitare. Sunete de ciocane razbesc dincolo de pereţii căminelor studenţeşti, semn că pregătirile sun în toi. Se aruncă o mână de var peste inimile desenate cu pixul pe pereţi. Se pune praful peste întâmplările unei generaţii trecute şi se face loc pentru altele.
Pregătiri se fac şi în barurile şi magazinele din jur: mai multe baxuri cu ţigări, mai multă bere şi seminţe. Se anunţă un sezon studenţesc fructuos!
Întreg oraşul aşteaptă sosirea studenţilor. Cu greu se mai găsesc apartamente de închiriat. Proprietarii îşi freacă mâinile de satisfacţie. Trăiască Iaşul universitar! Într-o perpetuă criză de venituri, închirierea spaţiilor de către ieşeni studenţilor este printre puţinile afaceri care merg ca pe roate în oraş.
În luna septembrie, fiecare se retrage la casa lui, după o vară în care fiecare s-a detaşat de problemele existenţiale zilnice. Se adună noi puteri pentru căratul pachetelor săptămânale primite de acasă, pentru a rezista până dimineaţa în cluburi şi pentru a face faţă plictiselii la cursurile de după-amiază. Se face lista cu dorinţe pentru noul an studenţesc: să merg la facultate, să am parte de distracţii şi poate să îmi finalizez şi licenţa între timp. Conform reperelor temporale studenţeşti, mai este muuuuuuult timp până atunci, mai bine să ne bucurăm de prezent. Este o  vorbă doar: nu te gândi la ziua de mâine deoarece rişti să pierzi ziua de azi.
De asemenea, e necesar un checklist pentru borcanele cu zacuscă şi compot din debaraua mamei, preparate cu toată dăruirea, absolut necesare pentru a deveni un om mare. Mai rămâne de bifat doar dacă boxele nu şi-au ieşit din uz între timp, deoarece sunt parte integrantă a procesului de învăţare.


Oana Tucaliuc
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu