miercuri, 5 martie 2014

TEACHING va asteapta la BESTEngineer

Ca în fiecare an, TEACHING participă la Târgul de joburi pentru ingineri și experți IT- BESTEngineer. Suntem în căutare de persoane entuziaste care isi doresc sa ocupe urmatoarele functii: mecanic CNC, electrician CNC, agent de vanzari utilaje industriale (domeniul prelucrarilor metalice).

Ediția curentă, organizată la Iași, se va derula în perioada 7-8 martie, la Congress Hall Palas Mall.

BESTEngineer faciliteaza legatura dintre companiile în cautare de personal tehnic specializat si viitorii ingineri sau inginerii cu experiență care sunt în căutarea unui loc de muncă.

BESTEngineer este singurul eveniment dedicat în totalitate sectorului de resurse umane care activează preponderent în domeniul ingineriei și are ca scop sprijinirea companiilor în găsirea personalului tehnic specializat. În completare, BESTEngineer oferă o serie de posibilități de formare, învățământ postuniversitar și oportunități de carieră pentru ingineri.

BESTEngineer are scopul de a reuni timp de 2 zile companii naționale și multinaționale care au ca obiectiv recrutarea  inginerilor din domenii precum: automotive, IT și software, electric și electronic, automatizare și mecatronică, energie, construcții civile și industriale, industria chimică, farmaceutică, etc.

Companii de top precum : Misys Romania, Leoni Wiring Systems, Stefanini, Lugera The People Republic, Kilpatrick International, GMV Innovation Solution, Faurecia, Cosmote, Unilever, Tenaris, Vegra Info, P&G, Ypsys, Noerr Consulting,  TEACHING, Best Jobs, Myjob, 4Career și nu numai, așteaptă candidați din domenii precum producție, dezvoltare software, support IT, mecanică, electrică, chimie, etc. cu poziții deschise atât pentru persoane cu experiență cât și pentru juniori.

Pentru a aplica la unul din joburile companiilor participante dar și pentru a sta de vorba cu unul din recrutorii acestora, ia-ți CV-ul și vizitează evenimentul BESTEngineer în perioada  7 – 8 martie 2014, la Congress Hall Palas Mall, Iași. Intrare gratuită!

Program: Vineri: 10:00 – 18:00 / Sambata: 10:00 – 17:00
Mai multe detalii pe www.bestengineer.eu 

Nu uitați! Primul pas pentru formarea și dezvoltarea dumneavoastră profesională este contactul cu oamenii potriviți! 

Vă așteptăm la BESTEngineer, pe 7 și 8 martie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu