Organizaţia studenţească Business Organization for Students (BOS) a fost numită, în data de 6 martie, membru al reţelei JADE, înfiinţând JADE România, alături de alte două organizaţii studenţeşti, TP& C din Cluj şi TEACH ING din Iaşi.
Tare, huh?
Astfel, cele trei organizaţii pun bazele unei confederaţii de tineri antreprenori, care îşi propune să organizeze întâlniri de afaceri pentru a sprijini iniţiativele antreprenoriale ale tinerilor. De asemenea, acestea vor oferi şi servicii de consultanţă şi cercetări de piaţă realizate de studenţi şi vor organiza conferinţe pentru voluntarii şi membrii lor.
De asemenea, ele plănuiesc şi extinderea confederaţiei pentru a atrage şi alte organizaţii studenţeşti, dar şi organizarea unui congres JADE România, care are drept scop schimbul de idei şi experienţe dintre comunităţile JADE din întreaga lume, alumni, parteneri şi reprezentanţii universităţilor europene.
JADE îşi propune să reunească potenţiali parteneri precum companii, universităţi, licee, ONG-uri şi personalităţi politice cu scopul desfăşurării unor proiecte de afaceri pe termen lung şi scurt. Obiectivul principal este promovarea antreprenoriatului în rândul studenţilor din România.
JADE este o reţea europeană de confederaţii care susţin antreprenoriatul şi care oferă soluţii privind nevoia de informaţie, schimbul de idei sau aplicarea teoriei în contextul pieţei economice actuale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu